Sunt inca patrunsa de atmosfera din Sibiu, ma gandesc mult acolo, as mai fi ramas. Am mai fost de cateva ori, dar niciodata nu a fost asa, acum l-am vazut cu alti ochi.. Mai colorat, mai viu, vibrand de muzica si exaltare! Proaspat, revigorant, incantator. Sunt coplesita si deja nostalgica...
Am pasit cu stangul, cum se spune, primul sentiment cand am ajuns acolo a fost dezolarea. Era mohorat, plouat, pustiu, un oras strain in care ma simteam singura. Am mers la o pizzerie in Piata Mica si am mancat niste paste, m-am uitat la un meci fara sa stiu cine juca, am baut o bere desi eram patrunsa de frig si umezeala pana la oase.
Apoi am inceput sa ma simt mai bine, nu stiu daca era 'de vina' berea sau resemnarea. M-am hotarat sa ma duc in Piata Mare, desi era pustiu, si sa astept sa se intample ceva. Cand incepusem sa ma plictisesc de-a binelea, lumea incepe sa se agite si muzica se aude din ce in ce mai tare.. Ma uit si nu pot sa cred - niste struti colorati, pe care stateau calare niste oameni colorati.. :D Niice! Deja moralul meu incepe sa creasca! Bine, poate era mai frumos daca ar fi fost vii pasarile, dar nu asta era important, ci spectacolul.. 'Les Oiseaux de Lux', de la care nu am stiut la ce sa ma astept, inca de cand l-am vazut in program.
Speaking of which, mi-am adus aminte instantaneu ca la 18:30 trebuia sa fiu la Radu Stanca cu voucheru-n dinti.. Ma grabesc, ca nu stiu exact cum se ajunge acolo. In minte am indicatiile lui Danut, pe care il injur involuntar cand ma trezesc in fata hotelului Continental Forum si nu stiu incotro s-o apuc.. Apoi imi aduc aminte ca trebuie sa o iau la stanga, pe o strada 'care parca o ia inapoi' - si ajung unde trebuie intr-un final. Acolo nu e prea mare agitatie, incep sa ma intreb daca chiar o sa aiba loc un spectacol. Treptat, locul se umple, ma duc in sala, show-ul incepe. Nici la asta nu am stiut la ce sa ma astept - se cheama 'Mother Earth! Father Sky!', e direct din Rusia si mi-am imaginat ca o sa fie o treaba d'asta ecologista, sau o personificare a elementelor naturii, teatru absurd and stuff. Nu am vrut sa ma documentez dinainte, doream sa ma las surprinsa. Si chiar am fost, caci spectacolul era de fapt un concert al unei 'formatii' - Huun Huur Tu, din Tuva, Asia Centrala.. Patru feţe mongoloide, patru kimonouri de satin viu colorat, multe instrumente nemaivazute mie pe care le tot schimbau de la cantec la cantec.
Muzica lor.. Ceva cu totul aparte, o alta cultura, un alt life-style, un alt spirit.. Ceva despre natura, ceva despre iubire, cai in galop, taiga... O lume fermecata. Eram hipnotizata, in fata acestui spectacol de culori si a muzicii din corn si coarde din fire de par de cal. Am iesit pe trei carari din sala si m-am dus sa beau un Caribbean coffee, sa ma mai dezmeticesc. Repede, repede! Caci urma capodopera, theee piesa, pentru care am strabatut atata drum, maretul 'Faust' al lui Purcarete.. Am luat-o la goana catre Hala Libra.
Acolo am avut un mic soc, 'primirea' nu a fost tocmai cum mi-o imaginasem. Ma aflam intr-o parcare intunecata, in spatele unei cladiri si in fata unei porti de metal verzi si murdare, ce inchidea o hala imensa, de asemenea murdara, cu geamuri sparte, un loc abandonat... Ma mai facea sa sper faptul ca erau multi oameni, la fel de nerabdatori sa vada ce se afla in spatele portii care nu promitea prea multe. Am intrat si am descoperit o hala in ruine, fosta proprietate a fabricii 'Balanta', cu un amfiteatru rudimentar, cu scaune rabatabile din lemn :D Cortina era un imens cearsaf alb, incropit din mai multe cearsafuri cusute intre ele.. Am fost putin puzzled, ma asteptam la mai mult lux, macar in onoarea piesei. Spectatorii nu erau putini, oamenii 'dinautru', cu locuri rezervate, au ajuns sa ia loc in fund, pe trepte.
Ta-naaam! Incepe piesa! Ba nu, nu a fost asa, piesa debuteaza bizar, un nene imbracat in alb, cu palarie, coboara printre spectatori, spune cateva randuri, trage de 'cortina' si scena este descoperita - un decor ciudat, infricosator, decolorat, pustiu, deprimant, un spital de nebuni.
Apoi, totul se succede cu o viteza uluitoare, piesa incepe sa ma patrunda, ma simt invaluita din toate partile de ideea ei, imi trec repede repede tot felul de scene prin fata ochilor, nu mai stiu unde sa ma mai uit, sunt fascinata si bulversata totodata.
Cand incep sa obosesc de atata informatie, scena se desprinde in doua, o parte se retrage si pe acolo suntem invitati de niste oameni-porci, noi spectatorii, sa mergem in cealalta jumatate ascunsa noua pana acum.. Acolo - o cu totul alta lume, care urmareste sa dea impresia de iad (noaptea Valpurgiei) si reuseste excelent. Ma simt ca intr-un blestem, se aud voci pe diferite tonalitati... Nu stiu unde sa ma uit mai inainte - vad patru fete cu parul ud, imbracate sumar, cu priviri tulburi, ce fac miscari bruste din cap si sar stropi.. Fetele sunt inconjurate de oameni-porci, alti 'pacienti' imbracati in alb invartesc un cadru metalic, se urca pe el si scot diverse sunete.. Cativa dintre ei sunt prinsi cu niste coarde si se ridica deasupra publicului, se inalta si se lasa succesiv, dand impresia ca bantuie..
O fata cu nurii la vedere, manjita de 'sange', merge ca hipnotizata printre spectatori, purtand o tava cu o teasta de porc deasupra capului. Printre toate aparitiile astea tulburatoare, Mephysto isi face in continuare rolul ei de exceptie, alterand si ultimele ramasite de normalitate.
Apoi revenim in sala, surprizele continua, apar noi personaje, imbracate in negru - Lipsa, Vina, Nevoia si Grija. Moartea se apropie, toata lumea o simte. A ajuns, superba si grotesca, uimitoare, un barbat in corset, cu crinolina acoperita de voal si trandafiri..
Finalul - pe masura; ies de acolo si mai ametita ca pana acum. Am toate simturile imbatate de piesa asta, imaginile ei imprimate in mine... Ma duc spre gara, nu mai sunt in stare sa mai caut un loc sa have some fun.
Aici.. blank blank blank, nu vreau sa devin atat de laica dintr-o data. Ma decid sa plec acasa, suferisem mult in timpul zilei din cauza frigului si a ploii. Adorm in tren, cand ma trezesc eram deja in Prahova, vad soare cat cuprindea, stiam ca sunt departe, dar simteam ca va fi frumos si la Sibiu; incepe sa imi para rau ca am plecat, asa ca la Campina ma dau jos din tren :D Iau trenul inapoi, nu mai aveam prea curand tren direct, asa ca ma multumesc sa ajung la Brasov. Acolo gasesc un microbuz care pleaca rapid, trec prin mai multe localitati incantatoare, verzi, colorate, mergem pe curbe, prin soare, printre paduri si iarba verde. Imi pare din ce in ce mai bine. Ajung in Sibiu, finally, il recunosc! Imi pare o vesnicie de cand nu l-am mai vazut, sunt incantata de ideea mea de a reveni. Bun! Acum... Sa vedem ce mai e prin program. Prin program sunt multe, dar nu stiu eu cum se ajunge in diversele 'spatii alternative', net nu mai am ca nu mai e nici baterie la telefon. Ma duc sa mananc ceva, ma hotarasc sa ma plimb prin Sibiul vechi, ma duc sa cercetez zidul cetatii, sa vad cateva turnuri, ma intorc in centru, caut o sala de net, pierd vremea pe acolo si tot nu ma lamuresc. Pe Nicolae Balcescu incepe parada costumelor, un alai viu colorat, un spectacol al raselor si al traditiilor insotit de cantece, tobe, fluiere. Ma duc iar spre Radu Stanca, unde ma asteapta comedia 'Sfarsit de Partida', dupa Samuel Beckett; inteleg in sfarsit de ce este o tragi-comedie, in esenta; ma emotionez.. Cad pe ganduri, plec dar pe drum tot analizez interpretarea operei lui Beckett.
Ma mai plimb prin centru, ajung din nou in Piata Mare, unde aflu ca 'Metamorfozele' lui Purcarete a fost iar anulat, desi au montat un bazin imens, gradene pentru public si s-au cumparat pelerine de ploaie, in caz ca ploua...
Au inceput sa cante Kinshasa, patru negri care mi s-au parut chiar si mie simpatici (cu toate rezervele pe care le am fata de toti reprezentantii speciei :D) Fix cand incep sa ma plictisesc, spectacolul se incheie si este anuntat un nou show, 'Coconii', al trupei Treteaux du Coeur Volant. Mai mult circ decat teatru, cum fura si pasaroaiele deunazi, dar e buna si putina adrenalina - mi se face inima cat un purice cand vad ca barbatul ce mersese pe sfoara destul de ezitant vrea sa incerce totusi si cu bicicleta! Sau.. fata de la trapez se leagana tinandu-se doar cu o mana de bara si corpul ii pluteste in aer, la vreo 10 metri de sol.. A fost chiar incitant, un show al curajului si gratiei.
Daaar, eu sunt epuizata, ma duc din nou spre gara, cu inima grea, ca o sa plec iar, de data asta cine stie pentru cat?
What Flower
Are You?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu